”Tradiția continuă de peste 900 de ani” este mottoul ediției 2021 a Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt, organizat de către Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” în partenerat cu Forumul Democrat German din Bistrița.
Meșteșugari, artizani și mici producători din diverse colțuri ale județului vor fi prezenți în perioada 26 – 28 martie 2021, la evenimentul ce se desfășoară în căsuțele de pe Pietonal și din Piața Centrală.
Târgul de Paște al sașilor bistrițeni – Ostermarkt, organizat cu o saptămână înainte de marea Sărbătoare a Învierii, își are originea în perioada cruciadelor, conform izvoarelor istorice. Membrii comunității germane din Bistrița au transmis acest obicei din generație în generație, până în primii ani ai perioadei comuniste și l-au reluat apoi, în urmă cu 19 ani, cu sprijinul autorităților locale.
Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, în parteneriat cu Forumul Democrat German din Bistrița au ales să ducă această frumoasă moștenire mai departe și, chiar dacă anul acesta vor lipsi parada și dansurile ansamblurilor săsești și maghiare, tradiția târgului rămâne vie.
Ouă pictate și decorate în cele mai ingenioase și colorate moduri, accesorii și decorațiuni de Paște, alte creații minunate, unice, lucrate manual, cu multă măiestrie de către artizanii locali vor da un farmec aparte cetății Bistriței, în perioada 26 – 28 martie. În mod cert sunt cele mai potrivite produse pentru a vă decora locuința sau spațiul de lucru, a vă accesoriza ținutele sau pentru a face un cadou deosebit, atât cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cât și pe tot parcursul anului.
Acestea vor fi acompaniate, sâmbătă, în Piața Centrală, de bucate locale, condimentate pe ici-colo, de savori săsești și ungurești, numai bune să reînvie parfumul sărbătorilor petrecute la bunici.
Sunt așteptați toți cei care, cu mic cu mare, simt că împreună ducem tradiția mai departe.