Newsletter

Soluții de învățare la distanță, în vremuri de pandemie

Reziliența sistemelor de educație și formare, în vremuri de pandemie, presupune capacitatea acestora de a continua procesul normal de învățare, în condițiile în care acesta nu se mai desfășoară în ”sala de clasă/ de curs”. Învățarea la distanță a devenit o soluție pentru mulți cursanți, cu sprijinul diferitelor instrumente de educație virtuală. Cercetătorii și profesioniștii din educație sunt chemați să sprijine tranziția către învățarea online, în special pentru grupurile vulnerabile.

În acest context, Proiectul F2F Trust răspunde perfect nevoilor actuale de învățare. Instrumentul de învățare la distanță, dezvoltat în cadrul proiectului, este conceput pentru a ajuta persoanele din grupurile țintă să aibă acces la antreprenoriat și/ sau angajamente de lucru flexibile, să își schimbe viața de zi cu zi, devind active pe piața muncii.

Modelul de învățare la distanță F2F-Trust se bazează pe rolul pozitiv al mentoratului, care este unul dintre cele mai eficiente mecanisme în educația și formarea adulților, în special pentru adulții cu calificare redusă, ce au abilități meșteșugărești și trăiesc în zonele rurale din țările lor și / sau aparțin minorităților – unul din grupurile țintă ale proiectului F2F-Trust.

Programul de învățare pentru mentori și învățăcei este prezentat pe Portalul F2F-Trust în cel mai prietenos mod, de către un Avatar care transmite empatie, prin mimica feței și tonul vocal, captând atenția cursanților și oferindu-le încredere.

Portalul F2F-Trust oferă acces gratuit la toate modulele de învățare, cu posibilitate de accesare de pe PC, laptop-uri, tablete și telefoane mobile cu sistem de operare Android.

Acest produs inovator are un potențial ridicat de transfer. Pe lângă faptul că este deschis transferului pentru orice alt conținut de învățare, utilitatea sa este demonstrată, cu atât mai mult, în astfel de perioade de pandemie și post-pandemie, când este necesară găsirea de soluții pentru a continua să ne dezvoltăm personal și profesional, în condiții de sănătate și siguranță.

Lasă un răspuns