Noutăți

Cu și despre feminitate, frumusețe și bun gust “Produs în Bistrița-Năsăud“

Sărbătorită pentru prima dată pe 8 martie, în 1975, printr-o rezoluție a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Ziua Internațională a Femeii elogiază rolul și importanța femeii în viața socială, economică și politică și, în același timp, trage un semnal de alarmă cu privire la discriminarea și violența împotriva femeilor, care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii.

Alături de Artizanii primăverii – Târgul de mărțișor al breslelor moderne de pe Pietonal care se desfășoară până în data de 8 martie,”Produs în Bistrița-Năsăud” celebrează Ziua Femeii printr-un eveniment special, în cadrul Pieței tradiționale de bunătăți din Piața Centrală (zona din vecinătatea Bisericii Evanghelice) de sâmbătă, 6 martie.  Noutăți în materie de specialități gastronomice, semnate cu talent și creativitate de Chef Nina Rus  sunt aduse în premieră, într-o ”expoziție” de Artă culinară cu parfum de feminitate.

În contextul actual, deși ne-am fi dorit, degustările de produse nu sunt posibile. Va fi însă, o întâlnire plină căldură sufletească, îmbrățișări din priviri și speranță de mai bine. Și pentru ca acel ”mai bine” să vină cât mai curând, vă rugăm să păstrăm, împreună, toate măsurile de distanțare și siguranță și vă reamintim că purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile închise și deschise.

Primele 50 de doamne și domnișoare care achiziționează din Bunătățile lu’ Nina – Păstrăvăria Rin Romuli sunt răsplătite cu un mărțișor picant!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *