Producători

Saveta și Cornel BAN – CUPTORUL DE ALTĂDATĂ

Ducem mai departe moștenirea strămoșilor, ceea ce noi puneam în cuptor pentru familia noastră în fiecare sâmbătă, de cand ne știm

Suntem o familie de agricultori tradiționali, de lângă Năsăud, din Liviu Rebreanu – locul unde s-a întâmplat romanul „Ion”. Ținem o gospodarie mică, dar diversă (răsaduri, livezi, animale, cereale). Suntem la a cincea generație care și-a vândut săptămanal produsele agricole ale familiei în târgul Năsăudului. Tâna Florica și mama Nazarica au dus însă meșteșugul cuptorului la culme. Ducem mai departe moștenirea lor, ceea ce noi puneam în cuptor pentru familia noastră în fiecare sâmbătă, de cand ne știm. Producția este artizanală, totul este lucrat cu mâna în serie mică, cu rigoarea rețetelor vechi, cu grâul, laptele, ouăle, brânza, legumele, fructele și dulceața produse în gospodăria noastră și totul se face în echipă: partea feminină stăpânește secretele aluatului și gustului tradițional, iar partea masculină știe cum trebuie făcut focul astfel încât să nu arzi pâinile sau să fie pâinea necoaptă.
Facem pâine mare, coaptă pe vatră, pe frunză de varză să nu capete gust, cornulețe cu silvoiță (magiun de prune), „cum o dă Dumnezeu”, fără zahăr – doar un pic de decor; palanețe cu brânză, plăcinte care conțin numai făină, lapte, ouă, brânză; cozonac cu nucă și cu mac; „hancliș” (un fel de dulce și sărat), toate așa cum se făceau aici în 1913 sau 1956, în șirul de sate dintre Somesul mijlociu și Bistrița. Când roșiile și ierburile dau în pârg în grădina noastră, nu ne răbdăm și o mai punem de-o plăcintă – italienii i-ar spune focaccia – cu cimbru, roșii, brânză, ciuperci de la noi din zonă, hribe de pe câmp și un pic de… cârnaț în rotițe, pe deasupra. Sau când se coc cireșele, zmeura și perele, o mai ardem și cu o turtă mai frăntuzită, că mâncarea bună, chiar dacă are un pic de iz de prin alte părți ale lumii, merită ospitalitatea noastră, mai ales dacă ingredientele sunt la noi pe câmp. Mai pui că partea asta de țară a fost, oricum, un loc în care s-au întâlnit câteva colțuri din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *